CCR: Ordonanţa 55 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională 
Să vedem acum ce se întâmplă, e foarte posibil ca cei care au migrat să-și piardă funcțiile. Așa poate se învață minte și nu mai trădează nici ei, cei pățiți, nici alții de frică să nu pățească la fel.

Asist si astazi la o sedinta a Consiliului Local Craiova asa cum fac de obicei. Mereu vad aceleasi persoane care iau cuvantul la discutii, care fac interpelari. Este adevarat, majoritatea acestora este din randul opozitiei, dar am vazut si persoane din randul celor ce conduc aceasta urbe care au luat cuvantul, fie si pentru actiuni pozitive.
Sunt insa membri ai Consiliului Local Craiova care in 2 ani si jumatate nu au facut nimic altceva decat sa ridice mana si sa voteze pentru. Vin, se aseaza in fotoliu, cand se voteaza ridica mana (daca o mai ridica, pana la urma se stie cum voteaza si ridicarea mainii necesita un efort inutil), semneaza procesul verbal si pleaca. Luna trece, leafa vine, functia e functie si daca dormi in fotoliu la sedinte.
Oare cum o fi sa detii o astfel de functie si sa nu faci nimic?

Pentru ca toata presa centrala e plina de articole legate de subiectul de ieri si anume intalnirea dintre prim ministru si ministrul de finante pe de-o parte si presedintele Romaniei pe cealalta parte a baricadei, o sa-mi dau si eu cu parerea expunand exact ce am vazut eu si ce concluzii am tras dar si ce cred eu ca a concluzionat majoritatea cetatenilor acestei tari.

Asadar, s-au intalnit niste oameni din conducerea acestei tari sa discute despre o lege votata de catre Parlament. Dupa discutie, primul ministru declara ca presedintele tarii a fost badaran si nepregatit. Atentie la aceste doua cuvinte, mai ales ultimul: NEPREGATIT!

Presedintele a iesit la declaratii spunand ca discutia a avut un alt sens si ca va demonstra asta trimitand inregistrarea video integrala a discutiei. Si asta a si facut.

Am avut curiozitatea si rabdarea sa vad integistrarea. Pe tot parcursul ei mi s-a parut ca Basescu detine controlul, ca este bine pregatit, ca atunci cand are lacune asupra unor cifre isi intreaba consilierii care sunt extrem de bine pregatiti!

De fapt toata scena mi-a amintit de liceu si scoala generala cand eram prins cu lectia neinvatata si, distrandu-se oarecum, prifesorul incerca sa-mi extraga raspunsurile corecte pe care evident nu le cunosteam pentru ca nu ma pregatisem. Aceleasi fastaceli, aceleasi priviri catre colegi, poate poate primesc un ajutor de acolo, aceleasi raspunsuri pe langa subiect si incercari de mutare a discutiei catre alt plan unde eram mai bine pregatit. Sa ai langa tine ca prim ministru chiar pe ministrul de finante care cauta cu disperare din priviri un ajutor din partea ta pe domeniul la care ar trebui sa fie expert, cand spui ca ai un studiu deja facut legat de impactul bugetar si cand ti-l cere Presedintele sa spui ca “lucram la asta”, cand tabara adversa e doxa de carte si iti face niste calcule banale iar tu te uiti ca vitelul la poarta noua dar mai ales cand iesi dintr-o discutie unde ai fost facut praf si declari ca cel care te-a umilit prin pregatire si argumente a fost badaran si NEPREGATIT, cu scuzele de rigoare o spun dar esti de-a dreptul NESIMTIT!

Dar exact reactia asta o aveam in liceu sau scoala generala dupa ce eram prins cu lectia neinvatata: ieseam in curtea scolii ca un cocos cu penele infoiate si atacam profesorul care, acum realizez, din mila, dintr-o incercare disperata sa-mi dea o nota de trecere, incerca sa obtina de la mine raspunsuri corecte, argumente valide. O asemenea persoana care nu a trecut de mentalitatea adolescentei din punct de vedere al comportamentului nu are ce sa caute intr-un post de conducere! Si nu ma refer la conducerea unei tari ci nici la conducerea unei fabricute! Ponta este slab pregatit, este inconjurat de oportunisti care au stiut cand si ce posterioare sa pupe si acum sunt rasplatiti pentru asta cu posturi nemeritate pentru care nu au nicio calificare sau pregatire. Iar acesti oameni conduc Romania.

Asta e parerea mea despre episodul de ieri. Asta am vazut, asta am concluzionat. Din pacate majoritatea cetatenilor cu drept de vot o sa concluzioneze altceva. Iar asta e verificat de mine chiar mergand pe strada si ascultand diverse discutii printre cetateni. Concluzia majoritatii este: “saracu Victor, ce i-a facut nesimtitul ala de Basescu, ai vazut cum s-a comportat. El vrea sa ne dea noua niste bani din ce a reusit sa stranga pentru ca nu mai e Udrea sa-i fure si Basescu nu-l lasa”

Uniunea Europeana. Romania. 2014.

Uneori imi este necaz ca nu am timp de stat si scris articole pe blog si ca nu le scriu la timp pentru ca “simt” unele lucruri ce ar trebui scrise atunci pentru ca avea valoare atunci cand se adeveresc. Ca de exemplu fuziunea dintre PDL si PNL.

Voci despre colaborarea dintre principalele de dreapta incepusera deja sa vina “pe surse”, chiar si in interiorul partidului se vorbea despre o colaborare. Dar nu se vorbea deloc despre fuziune.

In momentul in care l-am auzit pe Crin Antonescu spunand ca PNL se va inscrie in PPE, renuntand la familia liberalilor europeni, am fost ferm convins ca cele doua partide vor fuziona, renuntand la o alianta ce se poate rupe oricand. Lucrurile evident nu sunt simple dar in acel moment am stiut ca asta se va intampla.

Avand in vedere ca PDL are deja o aripa liberala (acel “L” vine de la liberal) si ca PNL nu va accepta niciodata sa se numeasca PDL in urma fuziunii, vad doar 2 variante, una mai plauzibila decat cealalta:

1. PPR – Partidul Popular Roman. Facand parte din aceeasi familie europeana, este oarecum logic sa ai o imagine si o sigla noua, un nume nou care sa nu fie nici democrat si nici liberal. Aceasta este optiunea mea
2. PLD – Partidul Liberal Democrat. Aici liberalii vin pe pozitie de forta avand acele 2-3 procente peste PDL si pot cere sa ramana in denumite notiunea de liberal, fiind partid istoric.

Pentru ca am si alte presimtiri legate de viitorul acestei formatiuni (si nu numai) care inca nu s-au intamplat, o sa le scriu pentru a ramane scrise si vom verifica daca se vor adeveri:

1. Fuziunea se va intampla cat mai curand posibil! Blaga spune ca dupa alegeri, eu spun ca se va intampla in urmatoarele 2 luni, in urma unor congrese nationale. PNL-ul deja l-a stabilit, in curand il va stabili si PDL si apoi vor purcede catre fuziune.
2. Candidatul unic la presedentie va fi Klaus Iohannis! Crin Antonescu va renunta, el fiind destul de “uzat” dupa anii in care a fost candidatul USL-ului. Predoiu are mai putina notorietate si in urma sondajelor va reiesi ca are mai putine sanse. Oferta catre Catalin Predoiu va fi postul de prim ministru. Daca aceasta noua formatiune va castiga la alegerile prezidentiale presimt un val de noi membri chiar si din partea PSD-ului (cei care au plecat din PNL si PDL cand PSD a castigat alegerile) si care vor fi primiti pentru a face o noua majoritate (evident alaturi de omniprezentii unguri). Atunci guvernul va cadea si Predoiu va fi prim ministru.
3. Victor Viorel Ponta nu va candida! Fac rar pariuri dar am facut unul pe aceasta tema. Atentie, nu spun ca nu va castiga, spun ca nu va candida! El personal (prin apropiatii lui) cauta un candidat. Si se vede asta cu ochiul liber. Variantele lui, mergand pe povestea “USL traieste”, sunt Calin Popescu Tariceanu sau Mircea Diaconu, persoane pe care incearca sa le propulseze catre fotoliul de la Cotroceni, testand posibilitatea asta. Perdantul de acum 5 ani, Mircea Geoana, isi doreste in continuare sa fie presedinte, el find o alta varianta. Dar Ponta  nu va candida! are de pierdut in ambele variante: devine presedinte – pierde partidul din mana, pierde alegerile – devine un Geoana 2.

Cam astea sunt previziunile mele pe care le expun in nume personal, nu ca fiind ideile partidului din care fac parte sau a organizatiei locale.

Pentru ca in ultima vreme asta iese la iveala, o sa ma refer doar la PSD in aceasta postare (se stiu afinitatile mele politice dar asta nu inseamna ca altii nu gresesc ci doar PSD, inseamna ca PSD-ul a facut-o lata mai mult in ultima vreme).

1. Nu mai dau linkuri ca e deja cunoscut faptul ca au copiat cumparat fotografiile din campanie de pe shutterstock si au sustinut ca nu e adevarat si ca nu sunt de prin Belarus, Polonia sau Ukraina ci sunt facute aici in Romania. Pana la urma faptul ca ai cumparat, nu furat de pe net niste imagini nu este o problema, chiar este de laudat. Dar cand acest lucru este descoperit, sa minti cu nerusinare ca nu este asa cand chiar fotograful care a imortalizat imaginea spune ca e asa, mi se pare de neconceput. Pana unde merge minciuna?

2. Cel mai discutat status al meu de pe facebook a dus la sustinerea unor lucruri uluitoare din partea aplaudacilor simpatizantilor PSD. Ca de exemplu ca actualul primar al Craiovei, Lia Olguta Vasilescu a realizat, citez, urmatoarele: “60 de scoli reabilitate, locurile de joaca din 6 cartiere si toate gradinitele, 30 km de canalizare, 20 km de retea de apa, 40 de strazi asfaltate si alte 140 care sunt finantate anul scesta, Teatrul Colibri in casa noua, parculetele refacute etc “. Conform site-ului Inspectoratului Judetean in Invatamant in Craiova nu sunt nici 20 de scoli (daca mai adunam si liceele poate ajungem pe la vreo 30-35). Cu toate astea, primarul a reabilitat 60 de scoli. 60 dintr-un total de 20.   Sa nu mai spun ca si celelalte cifre sunt niste minciuni ordinare, vedeti raspunsul meu (jos de tot pe pagina) punctual la acele cifre. Pana unde merge minciuna? 

3. Am asistat azi la o dezbatere pe teme politice intre cativa candidati la europarlamentare printre care si eurodeputatul Marian Jean Marinescu. Eurodeputatul Victor Bostinaru nu a putut fi prezent dar si-a trimis o asistenta de la cabinet, care a sustinut vehement cum ca dansul (Eurodeputatul Victor Bostinaru) a obtinut pentru Romania regula n+3. Doar ca ghinion, nici macar nu a facut parte din grupul de discutii in Europarlament. Delegat din partea PPE la acel grup a fost Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu. Mai mult, pe o lista cu declaratiile scrise din Europarlament cu care se lauda PSD-ul prin presa se dau si 3 exemple dar culmea, una a apartinul Eurodeputatului Marian-Jean Marinescu si alta Eurodeputatului Monica Macovei.  Si desi aceste lucruri se pot verifica, sunt documente scrise, PSD-ul tot se lauda cu ele. Pana unde merge minciuna?

Stiti de ce se intampla asta? Pentru ca indiferent cate persoane s-ar sesiza, cate televiziuni publice ar aborda subiectul, cate ziare ar scrie, cati bloggeri ar face anchete, exista in PSD o masinarie de propaganda de tip comunist care primeste aceste informatii si care le imprastie prin aceasta caracatita. Si le sustin toti atat de mult incat nu conteaza ca un fotograf face o poza in Belarus si recunoaste asta, Ponta spune ca e facuta in Romania si toata lumea il crede, nu conteaza ca in Craiova sunt 15-20 de scoli, toata lumea stie ca d-na Primar a reabilitat 60 si toata lumea o crede, nu conteaza ca un anumit eurodeputat a fost raportor pe o lege sau directiva, toata lumea stie ca de fapt PSD-ul a facut asta.

Acum intrebarea mea pe care v-o adresez voua este: Pana unde merge minciuna in politica?

Bai ce scandal… Si ce agitatie… Si pareri din toate partile, experti sau non experti, pareri diametral opuse.
Iar eu, eu cu cine votez? Eu cui dau dreptate? Ca intr-o zi vad argumente dintr-o parte si zic: “asa e, are dreptate” si-mi aleg o tabara. In alta zi vad alte pareri din cealalta tabara si totul se schimba… Ce ma fac? Pe cine sustin?

Un singur lucru imi este cert: la ora actuala o companie a investit in baza unui contract o suma de bani imensa (500 milioane euro), contract semnat de statul roman, indiferent de cine guverna la acea vreme. Acelasi stat, Romania, daca acum decide sa incalce acel contract, fara dubii va fi actionat in judecata si va pierde, daunele, logic, ridicandu-se minim la suma investita. Habar nu am ce pierdem daca se incepe exploatarea si nimic nu e cert. Cert este insa faptul ca Romania, tu, eu, noi toti, pierdem minim 500 milioane euro daca exploatarea nu incepe. Acum, intrebarea ramane: ce fac? Cui dau dreptate?

Am gasit de curand rasfoind site-uri si pagini de facebook pe teme politice, textul pe care o sa-l public mai jos integral precum si link-ul de unde vine. Cei care ma cunosc stiu ca nu scriu asta avand intentii pur materiale (nu vreau sa scot bani din acest blog). Scopul meu este sa-l cititi cu totii, cap-coada, pentru ca da o noua forma Revolutiei din 1989 si o viziune interesanta asupra faptelor de atunci, una care poate fi adevarata din simplul fapt ca desi exista, nu este promovata.

Sursa: Ion Coja

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care „Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm! Prin anii ’87 – ’88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile. Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.

Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile. Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?! Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”! Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte! Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa. Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!

Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din… patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român!

De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.

Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n peptConstituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!

Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român! Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!

Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez!

Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ’70! Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor. Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.

Conchid: merită sprijinite numai acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii. Există aceste forţe?

Nota bene: Textul de mai sus a fost scris în cursul săptămânii patimilor şi va ajunge la cititori în zilele săptămânii luminate. Creştineşte a fost scris, creştineşte să fie citit, iertând greşiţilor noştri aşa cum iertare aşteptăm şi pentru greşelile noastre. Învierea Domnului nostru Iisus este şi învierea adevărului, chiar dacă în Sfînta şi Minunata Poveste a Celui Ce a înviat din morţi lipseşte un singur răspuns. Răspunsul la întrebarea Ce este adevărul? Dar stă în puterea noastră să-l căutăm sine ira et studio, adică senini şi iubitori de aproapele nostru. La mulţi ani!

*

— Din câte înţeleg, acest articol a fost publicat în primăvara lui 1992, de Paşte, în revista „Totuşi iubirea”. A avut vreun ecou?

— Adrian Păunescu şi-a dat seama de importanţa lui şi l-a băgat pe prima pagină, dacă mai ţin eu minte. Ştiu că mulţi cititori l-au decupat şi l-au păstrat ca pe un text deosebit.

— Este, într-adevăr, un text deosebit.

— Ideile din acest articol le-am reluat de la tribuna Parlamentului. Fără nici un ecou în mass media românească.

— După şase ani şi jumătate, aţi aflat dacă există în România „acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii”?

— Am aflat! Nu există!

— Şi atunci de ce mai activaţi într-un partid?

— Activez într-un partid care încearcă să fie o asemenea forţă. Încearcă cu sinceritate. Dar mai e până să reuşească.

– De ce anume aveţi nevoie?

— Avem nevoie de oameni ca dumneata, care să nu mai stea pe margine şi să comenteze steril greşelile celor din ring!

— Să ştiţi că nu stau tot timpul pe margine, în tribună. Cel puţin în ultima vreme, am coborît şi eu în ring!

— Adică?

— Bunăoară, după discuţiile purtate cu dumneavoastră, am încercat să mă interesez şi eu despre unele aspecte discutate împreună…

— Adică să verifici afirmaţiile mele?

— Vă supără?

— Nu! Deloc! Aşa se procedează! Măcar că răspunderea pentru cele afirmate de mine îmi revine în totalitate! Şi ce ai aflat?

— Am discutat cu o persoană foarte apropiată de dl. Virgil Măgureanu despre acea bancă, acel fond monetar internaţional pe care Ceauşescu a încercat şi urma să-l constituie la începutul lui 1990, împreună cu Iran şi Libia. Nu ştiu dacă de la Măgureanu avea informaţiile, dar persoana despre care vă vorbesc mi-a confirmat întocmai cele ştiute de mine de la dumneavoastră. Ba chiar a şi plusat!

— În ce fel?

— Se pare că deschiderea acelei bănci, cu un capital de 15 miliarde de dolari, era abia prima etapă. Cele 15 miliarde de dolari nici nu însemnau mare lucru pentru cât de sărace sunt ţările sărace! Fondurile cele mai importante urmau să intre de la arabi, firme, persoane fizice şi chiar state, de la arabii care şi-ar fi retras banii din băncile occidentale şi i-ar fi adus la Bucureşti. Foarte pe scurt spus, urma să se adune aici, la Bucureşti, sume din ce în ce mai mari, transformând Bucureştiul într-unul din marile centre financiare ale lumii. În plus, acest centru bancar urma să funcţioneze după alte principii, lăsând principiul profitului pe un plan secundar!…

— Interesantă informaţie! Şi foarte plauzibilă!… Veritabil finis coronat opus… Înseamnă că n-am bătut câmpii! Este o informaţie care se adaugă perfect logic la cele ce ştiam noi… Cred că am greşit evitând să mă mai văd cu dl. Măgureanu!… Da, după ce am fost propus să candidez la preşidenţia României din partea PDAR, am considerat că aşa ar fi cel mai bine, să nu mă văd cu dl. Măgureanu. Cred că am greşit.

— De ce?

— Nu mai contează.

— Cum apreciaţi prezenţa d-lui Virgil Măgureanu printre cei care au asistat la mascarada aceea de proces al soţilor Ceauşescu?

— Ca pe o greşeală! De faţă, la vedere, au fost fraierii! S-au lăsat păcăliţi să asiste la o crimă aranjată de alţii, impusă de alţii.

— Credeţi că pe 25 decembrie 1989 d-l Virgil Măgureanu cunoştea povestea cu acea bancă pe care Ceauşescu urma s-a deschidă?

— Întrebarea aceasta cred că am să i-o pun şi eu d-lui Măgureanu cu proxima ocazie.

— Ar fi fost interesant ca răspunsul său la această întrebare să-l fi putut consemna în cartea noastră.

— Nu te necăji! Mai facem o carte!

— Vorbiţi serios?

(Text reprodus după Marele manipulator, Anexa 2)

Sursa: Ion Coja

Am decis intr-un final sa scriu despre cum a decurs toata aventura mea in politica pana acum, sincer si cat imi mai aduc aminte. Daca pe parcurs descopar lucruri pe care nu le-am mentionat aici o sa vin si o sa fac updates.

O sa fie totul impartit in 3 postari, una inainte de inceperea campaniei, una in timpul campaniei electorale si una dupa campania electorala incluzand si ziua votului.

Va anunt de pe acum ca o sa fie un post lung.

Intaia mea legatura cu politica a avut loc in liceu cand a inceput sa ma pasioneze, sa-mi placa si sa fiu interesat de acest aspect. Nu m-am gandit insa ca as putea intra in vreun partid politic. Asta s-a intamplat in timpul facultatii cand, discutam cu alti 2 colegi pe teme politice, fiecare dintre noi avand viziuni diferite: unul liberal, altul social democrat si altul democrat liberal. Si acum regret faptul ca nu am intrat atunci in politica, am fost prea delasator. De fiecare data decideam impreuna sa mergem si sa ne inscriem im partidele ale caror doctrine le sustineam. Un avantaj clar al acestui lucru era ca, fiind prieteni buni (desi ne contraziceam mereu pe teme politice) puteam avea o usa deschisa din punct de vedere politic oricand, unul din cele trei partide pe care le stimam fiind mereu la putere. Dar n-am facut-o, n-am intrat in politica.

Am continuat sa urmaresc scena politica si sa urmaresc ce se intampla mereu. Imi dadeam cu parerea despre evenimentele importante pe CraiovaForum, intram in polemici cu prietenii, colegii, forumistii. Imi aduc aminte de revizuirea constitutiei cand ne-am intalnit mai multi in oras si am venit cu cele doua variante, cea in vigoare atunci si cea propusa, pentru a le compara si a decide impreuna daca o votam sau nu. A fost o noapte lunga. Dar mi-a placut si mai ales mi-a placut gestul, faptul ca nu am votat “ca oile” ci ne-am documentat inainte.

Istoria candidaturii mele la Consiliul Local Craiova incepe insa acum aproape un an cand, fiind la o cafea cu un prieten, am cunoscut alte doua persoane, membri ai Partidului Democrat Liberal cu care am avut o discutie legata de ambitiile mele politice. Atunci s-a vehiculat prima data posibilitatea candidaturii mele la Consiliul Local Craiova, ca independent insa, sustinut de CraiovaForum. Cu 3 luni inainte de alegeri am avut o discutie cu un membru in CL (Consiliul Local Craiova) in care i-am spus despre intentiile mele si care m-a lamurit cum este situatia cu independentii si lipsa sustinerii in sectiile de votare. In urma acelei discutii am decis ca este mai bine sa nu candidez.

La lansarea Ziarului de mica publicitate CraiovaForum am avut o discutie cu (pe atunci) Viceprimarul Craiovei Marinica Dinca in care s-a mentionat si vechea mea idee de a candida la CL. Imediat a doua zi am fost sunat pentru a stabili o intalnire in care mi s-a propus sa candidez la CL pe listele PDL, locul urmand sa fie 8. Tin sa mentionez faptul ca in facultate, cel ce sustinea doctrina PDL dintre cei trei colegi nu eram eu, astfel, am avut destul de mult de reflectat si consfatuit cu prietenii si familia. Am decis la final ca experienta si oportunitatea oferita inseamna mult mai mult decat o simpla parere de licean sau student legata de aspecte politice. Dupa o saptamana de la propunere am acceptat intrand in plin in febra campaniei pre-electorale.

La scurt timp dupa ce am acceptat a avut loc o conferinta de presa in care mi-a fost anuntata candidatura. Deja pe CraiovaForum spusesem ca o sa candidez la CL din partea PDL si avusesem parte de pareri de diverse forme, de la acuze pana la sustinere neconditionata. La conferinta de presa si-au facut aparitia si persoane care nu ma simpatizeaza, incercand sa ma atace in toate modurile cu putinta. Daca m-am descurcat sau nu bine, asta nu stiu si nu pot spune eu. Au aparut insa si cateva articole in presa care nu au fost rele, parerea fiind aproape unanima: initiativa este demna de laudat. Cu exceptia unui singur articol intr-un ziar local in care se spunea ca mi-am cumparat locul in CL cu 150 milioane lei vechi. M-a distrat acest aspect dar mi-a si dat de gandit: daca despre mine se scriu astfel de adevaruri si sunt facute sa para credibile prin mentionarea unor sume de bani dand impresia ca articolul este documentat, oare despre alte persoane, mult mai vizibile la public, cum se scrie? Cat este adevar si cat minciuna? Din pacare n-o sa aflam niciodata.

Ulterior acestei conferinte de presa, intr-un Birou Permanent Local al PDL (BPL) a fost anuntata si lista oficiala a candidatilor, eu fiind pe locul 8, asa cum discutasem. Desi eram deja de cateva zile bune angrenat in pre-campanie si multe persoane de acolo stiau ca o sa-mi aduc un aport la aceasta campanie, dupa anunt am simtit multe priviri urate in ceafa si multe cuvinte spuse in soapta pe langa mine. Era clar ca nu toti erau de acord cu acest lucru, fiind o persoana noua in PDL despre care multi nu stiau mai nimic, nu ma cunosteau si nu stiau daca merit acest loc. Am avut insa sustinerea unor persoane care m-au incurajat.

In aceasta perioada de pre-campanie am fost consultat si mi s-a cerut parerea legata de multe decizii care s-au luat si strategii. Si am ramas placut surprins sa vad ca unele dintre sfaturile mele au fost acceptate si urmate. Privirile celor din jur au inceput sa se schimbe si soaptele pe la spate din ce in ce mai putine. deja aportul meu la campania electorala era vizibil. Am fost intrebat daca vreau sa merg la bucuresti impreuna cu delegatia de la Craiova la Lansarea candidatilor PDL. Evident ca am acceptat, mergand si vazand la cald cum arata un astfel de congres. Pentru a nu stiu cata oara am regretat ca nu m-am inscris intr-un partid politic inca din facultate.

Da, ati citit bine titlul. O sa reprezint comunitatea CraiovaForum in Consiliul Local Craiova in urmatorii 4 ani. Cel putin sper. Sunt pe locul 8 pe lista propusa de catre PDL Craiova. alaturi de mine sunt o multime de tineri. De ce fac asta? Pentru ca mi-a placut politica inca din liceu, pentru ca mereu mi-am dorit sa ma implic si sa dovedesc faptul ca nu “toti sunt la fel”.

Cine sunt?

M-am nascut in Iulie 1981, am 31 ani (aproape). Am absolvit Colegiul National Nicolae Titulescu din Craiova, sectia matematica informatica. Incepand cu anul 2000 am frecventat cursurile Facultatii de Automatica, Informatica si Calculatoare din cadrul Universitatii din Craiova, sectia Roboti Industriali, pe care am absolvit-o in anul 2005 (pe vremea aceea se faceau 5 ani) avand diploma de Inginer diplomat.

Pe perioada facultatii am pus bazele CraiovaForum, impreuna cu o mana de prieteni dar activitatea desfasurata pentru site era strict una de hobby, avand ulterior demararii proiectului si cateva joburi. In urma cu 2 ani am inceput sa ma dedic trup si suflet dezvoltarii brandului CraiovaForum, reusind, impreuna cu colegii mei, sa depasim pragul de 100,000 de membri inregistrati si 25.000 vizitatori zilnic si facand cunoscut la nivel national numele CraiovaForum.

Ce este CraiovaForum?

CraiovaForum a luat fiinta in urma cu 8 ani, ca un portal de comunicare intre putinii utilizatori de internet de la acea data din Craiova. Intre timp am reusit sa-l dezvoltam, in acest moment fiind unul din cele mai mari forumuri din Romania si cu siguranta cel mai mare forum regional.

In luna Martie 2012, pe CraiovaForum au intrat aproape 85.000 persoane din Craiova.

Conform ultimului studiu demografic, 87% din vizitatorii CraiovaForum au drept de vot. Adica aproape 74.000. Aceasta suma reprezinta in jur de 30% din cetatenii cu drept de vot din Craiova. La ultimele alegeri primarul a fost ales cu 50.000 voturi. Conform acestor cifre, utilizatorii CraiovaForum, daca ar iesi la vot toti, ar putea numi primarul fara probleme.

Cum a aparut aceasta oportunitate?

Cu aceste cifre in mana am mers la cei 3 candidati principali la fotoliul de primar oferindu-le sprijinul nostru in facilitarea comunicarii cu alegatorii, in speta cu cei care activeaza pe CraiovaForum. Primul si singurul pana la aceasta ora care a raspuns, a fost Dl. Dinca Marinica – PDL, care a si inceput discutiile cu membri CraiovaForum.

In urma acestor discutii a tras o concluzie principala: neincrederea in politicienii care vin pe CraiovaForum si promit, doar in campaniile electorale, disparand imediat dupa ce aceasta campanie se termina. Motiv pentru care a venit cu propunerea desemnarii unei persoane din partea CraiovaForum pentru a candida pe listele PDL la Consiliul Local Craiova.

Timpul a fost foarte scurt, doar 3 zile, motiv pentru care, in prima zi s-au facut propunerile iar in urmatoarele 2 zile s-a votat. Am iesit castigator eu, cu mai bine de 60% mai mult decat locul urmator.

Ce am de gand sa fac?

Intentiile mele, in cazul in care voi ajunge Consilier Local in Craiova, sunt clare si simple: implicarea utilizatorilor CraiovaForum in dezbateri publice referitoare la hotararile Consiliului Local. Practic, acestia vor avea un reprezentant in CL care le va asculta vocile. Si primul demers a fost colectarea a 19 puncte, 19 propuneri venite din partea utilizatorilor CraiovaForum cu prioritati referitoare la ce ar trebui sa faca urmatorul primar si inmanarea acestei liste D-lui Dinca Marinica. Pe langa asta, am de gand sa aduc ideile de management si comunicare ale unei persoane ce are legatura zi de zi cu tehnologia, Social Media, Internet si comunicare electronica, intr-un sistem deja invechit. Un site al primariei nou, modern si cu informatii utile pentru cetateni este o prioritate. De asemenea, imi doresc si informatizarea unor servicii ale primariei cum ar fi transportul in comun sau serviciul de impozite si taxe local.

Cum este in PDL?

De cateva zile pot spune ca fac parte dintr-o echipa extrem de tanara si care nu seamana catusi de putin cu ce se vede din afara. PDL, cel putin la nivel local, nu este un partid plin de dinozauri, de persoane inchise iar termenul de “dictatura” foarte des vehiculat nu are nimic de-a face cu echipa PDL Craiova. In numai cateva zile am reusit sa vin cu idei care nu numai ca au fost ascultate dar au fost si implementate sau urmeaza sa fie implementate. Atmosfera in sedinte iarasi este una degajata unde oamenii isi spun parerile liber. Inclusiv pe lista propusa la Consiliul Local se afla foarte multi tineri.

Romania, ca de altfel tot sudul Europei, a fost pur si simplu astupata de zapada in ultimele 2 saptamani. Ceea ce s-a intamplat chiar si in urbea noastra putem vedea cu ochiul liber pe fereastra casei. Tone de zapada s-au abatut peste orasele si satele din Romania si zeci de mii de persoane au acum statut de “sinistrati”. Razboiul dintre putere si opozitie s-a mutat pe alt front, fiecare incearca acum sa profite in urma acestei situatii pentru a castiga sau a nu pierde voturi. Distanta intre parerile extreme despre cum trebuia gestionata situatia a luat proportii. Insa, ca de obicei, adevarul este undeva la mijloc.

Citeste continuarea pe Stiri CraiovaForum